CE ESTE UN GRUP MIC DE UCENICIZARE ?
Grupul mic de ucenicizare reprezintă un grup de ucenici sau credincioși, care se întâlnesc organizat și în mod regulat, cu scopul precis de a crește în credință și trăire autentică față de Dumnezeu, potrivit cu învățătura Sfintelor Scripturi. Grupul va urmări în mod continuu creșterea participanților în disciplinele spirituale din viața personală cu Dumnezeu cât și în umblarea comunitară cu copii lui Dumnezeu ce formează Biserica locală.
CINE POATE SA PARTICIPE LA UN GRUP MIC ?
Participanții într-un grup mic sunt cu precădere credincioși, membrii bisericii. Dacă există „căutători” – persoane care sunt deschise înspre Evanghelie și doresc să participe într-un grup mic, pot să își arate intenția prin formularul online.
CARE SUNT OBIECTIVELE UNUI GRUP MIC DE UCENICIZARE?
